Speogeoda

Drenajul subteran din Peştera Huda lui Papară se realizează în regim de curgere cu nivel liber, cursul subteran fiind penetrabil pe o lungime de 1200 m. Doar pe un tronson scurt, în zona insurgenţei, curgerea se realizează sub presiune. Profilul longitudinal prezintă o denivelare mai pronunţată în sectoarele din amonte şi din aval, cel intermediar fiind cvasi-orizontal. Rupturile de pantă materializate prin praguri, porţiunile cu pantă moderată şi acumulările de claste determină apariţia cascadelor, repezişurilor şi a lacurilor cantonate în marmite sau în spatele barajelor sedimentare. Fluctuaţiile de debit înregistrate în anul de observaţie sunt direct legate de regimul precipitaţiilor atmosferice, topirea zăpezilor precum şi de prezenţa unor fenomene meteorologice cu intensitate excepţională: averse de natură convectivă sau frontală. Sub aspect calitativ, râul subteran din Huda lui Papară prezintă caracteristici fizico-chimice specifice cursurilor subterane din areale cu substrat calcaros, specia carbonatică predominantă fiind HCO₃^-. Singurul indicator de poluare identificat sunt clorurile, dovadă certă a unei poluări cu deversări menajere. Situaţia este explicabilă prin prezenţa cătunelor Ponor şi Valea Poieni de pe cuprinsul bazinului hidrografic al cursului epigeu Cheia.

În bazinul Cheia s-a instituit un acvifer carstic prin captarea în subteran a trei cursuri epigee (Poieni, Ponor, Valea Seacă). În urma evoluţiei formelor de suprafaţă a apărut o treaptă antitetică reprezentată de abruptul sudic al dolinei de prăbuşire Vânătara. Apele pătrund în depozitele calcaroase jurasice şi curg sub presiune pe un tronson de 40 m. După acest sector spaţiul se dilată şi curgerea se face cu nivel liber pe un parcurs de 1200 m – râul subteran din Huda lui Papară. Configuraţia albiei în profil longitudinal prezintă două sectoare mai denivelate situate în extremităţi unde apar cascade şi lacuri cantonate în marmite. Pe sectorul intermediar, datorită pantei reduse, cursul subteran meandrează prin plaje de pietriş şi nisip (Fig. 1).

Acviferul carstic este localizat în partea de nord-vest a Munţilor Trascău, într-un pachet de calcare jurasice de extensiune mică, pe un afluent de dreapta al Arieşului – Cheia (Fig. 2).

Fig. 2 Bazinul hidrografic al Arieşului în amonte de Buru (cu localizarea râului subteran din Huda lui Papară)

Observaţiile şi măsurătorile efectuate au vizat aspecte cantitative (debit), calitative (spectru fizico-chimic), morfometrice (lungime, lăţime, adâncime, înălţimea cascadelor) şi morfologice (configuraţia albiei în plan şi în profil longitudinal, depunerile din cadrul albiei). Datele calitative şi cantitative acoperă un an – 2009, prelevarea probelor pentru stabilirea parametrilor fizico-chimici şi măsurătorile de debit efectuându-se în aval de portalul Hudei.

Ridicările topografice realizate cu staţia totală au permis întocmirea unei hărţi a cursului subteran pe o lungime de 1000 m , surprinzând cele mai relevante elemente morfometrice şi morfologice. Observaţiile de natură morfologică, identificarea unor depozite sedimentare, depunerile de argilă şi resturile vegetale au permis reconstituirea unor nivele de viitură catastrofală, în urma cărora configuraţia albiei a suferit, în mod cert, modificări tranşante.

Elementele morfometrice luate în considerare sunt adâncimea, lăţimea, lungimea şi panta. Harta alăturată dezvăluie configuraţia albiei cursului subteran pe o lungime de 414,93 m, până în dreptul cascadei de la Baricada Mare, identificată prin cifra trei (Fig. 3).

De la intrare până la acest punct terminus sunt 28 m denivelare pozitivă, cu o pantă medie de 15,33 % şi o lăţime medie de 6,3 m. Adâncimea variază extrem de mult, cele mai mari valori înregistrându-se în lacurile de la baza cascadelor, cantonate în marmite (-1,8 m). Lăţimea albiei minore oscilează între 3,8 m şi 10,5 m, singurele acumulări echivelante unei albii majore identificându-se în dreptul Sălii Minunilor, pe malul drept. În acest sector, lăţimea cumulată a albiei majore cu cea minoră atinge 30 m.

Slabele meandrări ale cursului subteran vădesc înscrierea sa pe o diaclază unică directoare, orientată N-S. Elementele morfologice semnificative ale albiei sunt cele de eroziune, incaziune şi coroziune.

Între formele de eroziune se detaşează marmitele, acestea grupându-se în apropierea denivelărilor importante marcate de praguri şi repezişuri. Se pot identifica serii suprapuse de marmite, unele păstrând pe fundul lor psefite şi psamite. Cele mai noi generaţii de marmite se află pe linia talvegului, la baza cascadelor.

Procesele de eroziune, extrem de active, au detaşat forme reziduale cu aspectul unor stâlpi, denumirea generică fiind de pilieri. Se remarcă Marele Pilier (vezi Fig. 4)

Fig. 3 Râul subteran

(Intrare – Baricada Mare)

Meandrări mai importante ale albiei se remarcă în al doilea fragment de hartă, tronson cu o lungime de 572,07 m (Fig. 4). Acestea sunt determinate de modificarea unghiului diaclazei directoare – amonte de Baricada Mare – şi de prezenţa unor forme de eroziune (Marele Pilier) şi acumulare (Terasa cu Nisip), unde albia prezintă un meandru puternic. Aspectul de canion al văii subterane se menţine de la intrare şi până la actualul punct terminus (aval de semisifon), profilul în cheie al galeriei pe care este înscris râul fiind o consecinţă a curgerii cu nivel liber.

Formele de incaziune sunt reprezentate de fragmente mari desprinse din bolta sau pereţii galeriei, localizate, de obicei, pe linia talvegului sau în cuprinsul albiei. Excepţie face Inima de Piatră, formă de incaziune suspendată deasupra albiei, prinsă între pereţi. Matricea din care s-a desprins este vizibilă în tavan.

Fig. 4 Râul subteran (Baricada Mare – aval de semisifon)

Între formele de coroziune comune regăsite de-a lungul cursurilor subterane sunt linguriţele, excavaţii cu aspect lenticular, cu profil longitudinal asimetric. Denumirea a fost sugerată de similaritatea formei negative imprimată de partea convexă a unei linguriţe. Prin orientarea lor, acestea sunt un veritabil indicator al direcţiei de curgere, excavaţia mai pronunţată aflându-se întotdeauna spre aval. În Huda lui Papară linguriţele apar grupate pe pereţii situaţi în dreptul pragurilor şi repezişurilor, unde curgerea turbulentă a apei este mai pronunţată.