Speogeoda este o întrupare adorinţei iubitorilor de peşteri de a avea un cadru adecvat pentru manifestarea propriei pasiuni. Ca atare, lansarea oficială a clubului s-a înfăptuit în data de 28 mai 2009.
Ca invitat special l-am avut pe profesorul universitar Iosif Viehmann, decanul de vârstă al speologilor clujeni. Conferenţiar de geniu, cu farmec personal indescriptibil, neştirbit de ani, a captat audienţa cu o prelegere despre Emil Racoviţă şi a evocat, totodată, momentul în care l-a cunoscut pe marele om deştiinţă. Făclia speologiei, aşa după cum îi place profesorului să spună, a preluat-o din mâinile savantului şi a împărtăşit din lumina ei şi celor mulţi care i-au intrat în sfera câmpului magnetic personal. Programul a continuat cu prezentarea site-ului oficial al clubului, în care au fost inserate deja materiale informative şi fotografice, cu specificaţii asupra activităţilor trecute şi viitoare, mai ales viitoare. Ţintele importante ale clubului sunt: popularizarea speologiei, inocularea unei conduite ecologice celor din jur, ieşirile pe teren.
Finalul manifestării a fost marcat de deschiderea unei sticle cu şampanie şi acordarea interviurilor reporterului de la TTM (Televiziunea Tg. Mureş),singura televiziune mureşeană capabilă să recepteze un astfel de eveniment cultural.