Raport de tura: Huda lui Papară (viitura din 29 mai, 2010)

Întocmit de: Marius Cigher, preşedinte al Asociaţiei Speologice Geoda, Târgu Mureş

Scopul turei: ridicarea topografică a cursului subteran

Motivaţia: includerea studiului de hidrologie subterană în lucrarea de doctorat a subsemnatului

Scurt istoric: prima acţiune de ridicare topografică a activului din peşteră a avut loc în iunie 2009 când s-au parcurs doar 104m (punct terminus- în amonte de Inima de Piatră, deasupra Baricadei); a doua acţiune s-a desfăşurat în octombrie 2009 reuşindu-se topografierea până la 677 m de la intrare; s-a folosit o staţie totală Nikon şi două prisme

Desfăşurarea turei (din 29 mai 2010):

Întotdeauna consult înainte de plecare două site-uri meteorologice consacrate, Metoffice.gov.uk. şi Wetterzentrale.de. Ciclonii atlantici ce activau în zona României nu erau prea adânciţi, 1008 mb. Ziua de vineri, 28 mai, a fost însorită, la fel şi dimineaţa zilei de sâmbătă, 29 mai.

La ora 10 suntem la Huda lui Papară şi ne pregătim să intrăm (pe timp senin). Suntem zece persoane, şase fiind membri Geoda, iar ceilalţi patru, vizitatori. Pentru uşurarea accesului folosim o barcă pneumatică la traversarea lacului de la intrare, iar pentru depăşirea obstacolelor din albia cursului subteran, scăriţe fixe de aluminiu. Astfel, trecem fără probleme de Cascada Evantai şi Baricadă. Înaintăm greu din cauza celor nepregătiţi pentru parcursul subteran, astfel că hotărâm să-i lăsăm pe doi dintre vizitatori în Sala Minunilor, urmând să-i recuperăm la întoarcere.

La 12.40 ajungem pe o terasă amplă, extinsă pe stânga râului, în dreptul unui meandru, loc din care trebuie să reluăm măsurătorile. Echipa topo este constituită din patru persoane: Marian Mihalache- topograf, subsemnatul- cu o prismă, Cristian Graur- cu o prismă şi Hunor Laszlo- ajutorul topografului. După o oră, Hunor hotărăşte să-i scoată pe vizitatori, bineînţeles, cu recuperarea celor doi din Sala Minunilor.

Rămânem trei: eu, topograful şi studentul.

Povestea lui Hunor Laszlo (din momentul despărţirii de noi):

Deplasarea spre ieşire se face în timp record, doar o oră. Îngrijorarea lor este stârnită de vremea de afară, ploua. În doar zece minute Hunor revine în dreptul Sălii Minunilor cu dorinţa de a ne avertiza. Încercând escaladarea Baricadei Mari este surpris de vârful viiturii. Decide rapid să se lase în voia apelor pentru a ieşi mai repede. In extremis, se refugiază din vâltori pe un bolovan situat în amonte de Cascada Evantai. Rămâne aici trei ore, pentru a-şi reveni şi pentru a se convinge că nu am fost surprinşi de viitură şi purtaţi de ape. Revine la cabană şi dă alarma la 22.30.

Povestea celor trei(continuare):

Înaităm lesne pe galeriile cvasi- rectilinii în profil de cheie. Luăm punct de staţie la baza verticalei echipată cu lanţuri, variantă ce conduce spre Sala Virgină. De aici şi până în momentul în care am fost surprinşi de viitură, am înaintat cu două puncte de staţie, aproximativ 60m.

În momentul în care fixăm trepiedul aparatului, sezizăm creşterea apei (reperul pentru punctul de staţie era acoperit de un strat de apă de 10 cm). Instantaneu, simţim un curent violent de aer şi un vuiet pătrunzător. Oglinda apei se curbează accentuat şi apele se năpustesc spre noi. Viitura ne poartă împotriva voinţei noastre. Reuşim să ne regrupăm pe o aglomerare de bolovani, prinsă între un pilier şi peretele ce dă acces spre Sala Virgină. Rămânem aici patru ore, nivelul apei scăzâd cu 50cm (ne-am fixat repere).

Revenim în apă şi după o jumătate de oră de chin prin curenţii înşelători suntem pe terasa salvatoare. Ne recuperăm bagajele intacte, servim o masă frugală şi căutăm să ne deplasăm spre ieşire. Un obstacol major, cu repezişuri şi cascade, ne determină să ne retragem într-o săliţă din peretele drept, imediat în amonte de Baricada Mare. La 20.40 instalăm bivuacul.

Dimineaţa, la ora 10, părăsim bivuacul şi trecem de Baricada Mare. La câţiva zeci de metri, în aval de Sala Minunilor, joncţionăm cu salvatorii noştri. Într-o oră şi jumătate am fost scoşi, teferi, la lumina zilei.

Speleoterapie:

Mediul cavernicol este surprinzător. Am constatat de nenumărate ori tonusul excelent pe care mi-l induce atmosfera subterană. De data aceasta, însă, speleoterapia a fost demonstrată fără tăgadă.

Am intrat în peşteră în plină stare alergică (la polen), stare ce se manifestă cu acces de strănut, erupţii pe piele şi senzaţie de sufocare. Ştiam din anii precedenţi că perioada critică se menţine aproximativ trei săptămâni. Abia trecuse prima.

Cum am pătruns în adâncul Hudei, orice manifestare alergică a încetat. În noaptea aceea albă, petrecută în bivuac, mă consolam cu ideea că sunt la o şedinţă de speleoterapie.

Efectul benefic s-a menţinut patru zile după ieşirea din peşteră.