Raport de tură: Huda
lui Papară (20-21 iunie 2009)
Participanţi: studenţi de la Facultatea de Geografia Turismului,
UDC Tg.Mureş
Obiectiv: ridicarea topografică a cursului subteran din
peşteră ( I )
Raport amănunţit:
O adevărată armadaporneşte spre lupta cu tumultuosul rău subteran: şapte
maşini şi 27 oameni. Îl avem cu noi pe Marian, curajosul topograf, care va fi
în prima linie.
Tabăra o aşezăm pe terasele râului Morilor, înainte de prima punte, imediat
după ieşirea apelor la lumina soarelui.
Hotărâm o tură de recunoaştere pentru a repera toate obstacolele şi să
proiectăm mental o abordare a drumuirii ce urma. Toată lumea se înghesuie în
ciuda temperaturii scăzute. E cunoscut faptul că aceste ape se pot considera
glaciale, având 8-9oC, iar echipamentul multora dintre noi nu este
adecvat. Ca atare, la acţiunea de topografiere se găsesc abia 6 voluntari, însă
suficienţi pentru a duce sarcina la capăt. Şi pornim...
Întotdeauna primul contact cu apa şi aerul rece care se scurg din peşteră e
critic. Tentaţia de a face stânga-împrejur e covârşitoare. Curând însă, o dată
cu acomodarea termică şi adrenalina dată de provocările traseului, repulsia de
la început e uitată.
Doar că acum sarcina e mult mai dificilă... puncte de staţie şi de viză, cu
staţionări îndelungi în apa glacială... Totul devine în scurt timp un infern.
Chiar eu însumi, cu a mea salopetă, nu mai am deloc apărare împotriva
hipotermiei. Văd chipurile celorlalţi- paloarea feţelor şi tremurul
incontrolabil al muşchilor îmi spun să încheiem.
300 m reuşim să cartăm. Aici va fi mult de muncit, căci lungimea cursului e
de 1200m. Totuşi, ne consolăm cu ideea că după Sala Minunilor, configuraţia
albiei se modifică substanţial, înaintarea devenind lejeră. Neoprenul se va
imune ca o condiţie obligatorie avănd în vedere şederea îndelungată în apă.
Seara aruncă văpăi pe stâncile de calcar, iar flăcările focului de lemne
anunţă cina ce se pregăteşte. Un gulaş teribil abureşte în oala de tuci. Ne
împărtăşim cu această binecuvântare culinară.
A doua zi, dimineaţa, excursie la Vânătara. Studenţii vor vedea pentru
prima dată punctul în care apele sunt înghiţite de munte. Pe fundul dolinei
prăbuşite se găseşte ponorul. Amonte de acesta, pe Pârâul Ponor, apar în
succesiune, chei săpate în conglomerate cretacice şi calcare jurasice. Deşi în
miniatură, farmecul lor e de necontestat. În undele apelor, săgetări ale
păstrăvilor.
După strângerea taberei, un ultim popas şi o masă servită la pensiunea Sub
Piatră.
huda
